Reflectiile unei maimute

Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic,

Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!
Tot circula o vorbă, deloc adevarată
Că omul ar descinde din buna noastră rasă.
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!
Şi, zău, savantul Darwin , tot neamul ni-l jigneşte
Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?
Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?
Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării?
Insemne sataniste, otrăvuri, smecherii?
Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,
Ca să scornească arma distrugerii în masă?
Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,
E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,
Păduri, câmpii, şi ape, şi zările-azurii...
N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,
Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi!
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali,
Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,
Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă..
Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
În obştea maimuţească vreun cocotier privat.
Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,
Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă.
În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept,
Devine şef acela viteaz, agil, deştept,
Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,
De rele şi primejdii turma să şi-o ferească.
Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,
Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.
Pe când, priviţi ! La oameni, ferească Domnul sfânt,
Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,
Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,
Nebuni după putere şi după bunăstare!
De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,
Contează doar averea şi înmulţirea ei.
Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură
Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.
Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,
N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator...
Şi iată înc-un lucru din lumea mea, frumos:
La noi nu se întâmplă război religios,
Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,
Nici ordine mondială, şi nici naţionalism,
Şi nici vreo îndoială ce-aduce a ateism...
E-adevărat că omul, acest biped gunoi,
Arată ca maimuţa, dar n-a descins din noi!

Boabele de cafea

Si inca ceva la care sa meditam. :-)

Reusim sa fim o boaba de cafea?!!

Elefantul

         Obstacolele sunt doar in mintea noastra. De noi depinde, ca surmontandu-le, sa evoluam.
Luati ca exemplu situatia elefantilor.

Activitate antidrog

Joi, 3 iunie 2010, a avut loc la Scoala "Ion Ghica", Iasi ultima activitate din cadrul unei campanii de prevenire si combatere a consumului de droguri in randul tinerilor, desfasurata in scoala noastra.
Activitatea s-a dovedit a fi cu atat mai interesanta cu cat organizatorii au invitat doi tineri din Bucuresti, fosti consumatori, pentru a povesti si celorlalti riscurile presupuse de consumul de droguri.
Cazurile lor au fost unele fericite, ei avand puterea si vointa ca, in final, sa se detaseze de acest viciu distructiv.

Sa speram ca elevii nostri au invatat ceva din aceste povesti si ca au trecut mai departe de mentalitatea "mie nu mi se va intampla niciodata", "daca va fi sa consum droguri, voi sti sa ma opresc la timp, pentru a nu deveni dependent"...
Incercarea nu face decat sa ne starneasca curiozitatea si sa vrem sa experimentam mai mult. Merita?!

Workshop...proiectul Replay

Marti, 8 iunie 2010, a avut loc in cadrul Facultatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, Universitatea "Al. Ioan-Cuza", Iasi prezentarea ambitiosului Proiect Replay, care se vrea a fi implementat in scoli, in scopul diminuarii comportamentelor antisociale ale elevilor.
Proiectul, desfasurat si in Spania si Anglia, este adaptat noilor tehnologii, incercand sa se apropie de tineri prin cea ce ei iubesc cel mai mult: calculatorul si jocurile pe calculator. Am inteles ca a-i distanta pe tineri de calculator si a le propune alternative de petecere a timpului liber este, momentan, o iluzie... asa incat, propunatorii proiectului au incercat sa se apropie de acestia, intrand in lumea lor, virtuala.
S-a construit astfel un video game, tinandu-se cont de sugestiile tinerilor, care ar putea fi jucat in mediul scolar, sub atenta supraveghere a profesorului psihopedagog din scoala.
Jocul are mai multe nivele de complexitate si, prin rezolvarea unor serii de sarcini, urmareste sa observe gradul de asertivitate al tinerilor, nivelul empatic, perseverenta, comportamentul in situatii dilematice, analiza consecintelor, controlul emotiilor, luarea deciziilor si, nu in ultimul rand, orientarea catre succes.
Proiectul Replay are ca target, in acest moment, copiii cu varste intre 10-14 ani, fiind un instrument care va ajuta psihopedagogii sa inteleaga si sa abordeze adecvat tinerii care manifesta un comportament antisocial. Este un punct de plecare in discutiile dintre jucator si prof. psihopedagog, conducand la dezvoltarea strategiilor de consiliere.

Nu ne ramane decat sa speram ca, utilizandu-l, vom inregistra cat mai putine situatii de comportamente antisociale in randul tinerilor.

Salonul Ofertelor educationale 2010


Si anul acesta, pe 24 aprilie 2010, Salonul Ofertelor Educationale si-a deschis portile pentru a primi elevii claselor a VIII-a , curiosi sa descopere piata liceelor iesene.

Atat elevii de la Scoala "Ion Ghica", cat si cei de la Scoala "Gh. Marzescu", insotiti de domnii diriginti, au avut ocazia, unica in an, de a vizita standurile fiecarui liceu in parte, de a pune intrebari, a strange informatii, de a aduna pliante, pentru ca la finalul clasei a VIII-a sa faca cea mai buna optiune.


Sper sa fi privit acest eveniment in avantajul lor, dincolo de ocazia de divertisment si socializare.

Violenta in scoala

Vineri, 23 aprilie 2010, la Scoala "Gh. Marzescu", Iasi, inca o incercare de a demonstra elevilor nostri ca violenta nu ne rezolva problemele.
Si, pentru ca uneori noi, cei care suntem in scoala, nu suntem tocmai credibili, de data aceasta elevii nostri au incercat sa fie convinsi de gravitatea problemei de catre 2 studente in anul III, la Facultatea de Medicina, Iasi.

A fost dezbatuta aceasta problematica, s-au vizionat clipuri, au fost impartite pliante, in speranta ca, odata si odata, legea pumnului va fi inlocuita de comunicarea asertiva.